Dmitri Dubkovețki: despre potențialul carierei de IT acasă, în Moldova și care sunt provocările acesteia
Dintre toți eroii din rubrica #successtory, unde vorbim despre CEO, Dmitri Dubkovețki ocupă un loc special. El poate fi considerat pe bună dreptate arhitectul sistemului nostru unic IT, care ajută întregul holding să funcționeze ca ceasul. Am aflat cum a ajuns în companie, cum și-a dezvoltat cariera și de ce unui specialist IT i-ar fi confortabil să lucreze la Grafit.
Ce ați făcut până a veni la Grafit? Unde ați studiat, unde ați reușit să lucrați?
Am obținut primul loc de muncă și cunoștințe practice când eram student în anul II. Primisem un loc de muncă în calitate de machetator într-o companie din Moldova. Am lucrat acolo câțiva ani. După absolvire, am decis să merg mai departe și să caut un loc de muncă mai promițător. Am studiat la ULIM la facultatea de IT. În 2008, cu ajutorul unor cunoscuți, am aplicat la o mică companie formată din 8 persoane - atunci încă nu era Grafit Holding. Uite de atunci lucrez aici.
Cum ați avansat în carieră?
Inițial, lucram ca programator. Îmi amintesc cât de surprins am fost de numărul țărilor cu care lucra compania, adică cu americani, belgieni, mexicani și chiar egipteni. Și așa cum vorbeam fluent limba engleză, mi s-a oferit să lucrez în suportul tehnic. Trebuia să țin legătura cu ei, să ajut la rezolvarea problemelor tehnice apărute în procesul de muncă. Sincer, în acel moment mă simțeam un magician care ar fi putut face orice, puțin mai târziu, am început deschiderea startup-urilor.
Ați devenit partener în proiectul Eminia ca specialist care a investit doar cunoștințe și experiență, nu și capital de start. Cum a fost posibil acest lucru, care au fost dificultățile în materie de IT?
În orice startup, există două tipuri de investitori: cei care își investesc cunoștințele, abilitățile și banii și cei care își investesc doar cunoștințele. Ultimii sunt cei care devin parteneri, pentru că, la un moment dat, salariul încetează să mai motiveze. Am fost destul de norocos când s-a deschis un nou startup, care nu dispunea de buget suficient, dar care avea nevoie urgentă de un specialist IT. Adică am fost la locul potrivit în momentul potrivit. Cred că succesul meu constă 50% din noroc, iar restul 50% - din munca mea, datorită căreia am reușit să mă poziționez ca un specialist bun.

Dificultățile cu care m-am confruntat au fost responsabilitățile prea mari pentru servere, rețele, dezvoltare și suport tehnic. Acesta a fost un alt test de rezistență la stres unde mi-am "câștigat" primii peri suri. Dar, în ciuda acestui fapt, am reușit și acum pot face față oricărei situații :)
Orice problemă poate fi rezolvată printr-un dialog constructiv și calm.
Cum reușiți să stabiliți o comunicare frumoasă între departamentul IT și alte proiecte?
Echipa mea este formată din 3 manageri care gestionează șapte proiecte. Cred că secretul unei relații bune în echipă este comunicarea. Din păcate, nu pot comunica cu toată lumea atât cât îmi doresc eu, deoarece sunt mulți angajați, dar totuși încerc să păstrez echilibrul. Uneori e bine, alteori nu la fel de bine pe cât mi-aș dori. Aici nu există trucuri speciale sau magie, ci doar practică și experiență. Timp de 12 ani de muncă cu diferite echipe, este imposibil să nu înveți acest lucru. Orice problemă poate fi rezolvată printr-un dialog constructiv și calm.
De ce lucrați la Grafit și nu în alte companii locale sau din străinătate? Din câte știm, ați primit oferte destul de atractive, însă ați optat în continuare pentru Grafit.
Sunt aici din 2008. De atunci și până acum, Grafit rămâne a fi cel mai bun loc de muncă. Așa s-a întâmplat că m-am lăsat puțin dus de val și am zăbovit 12 ani :) De ce Grafit? În pofida ierarhiei, relațiile dintre oameni sunt întotdeauna la egal. Acest lucru descătușează și ajută pe plan emoțional. Compania are un sistem destul de obiectiv în ceea ce privește durata muncii și timpului dedicat, care nu permit apariția „favoriților". Dacă ești un specialist inteligent, atunci vei fi auzit și ascultat, indiferent de funcția ta. Vei fi apreciat și promovat pe scara carierei.

Mi s-a propus să lucrez pentru o companie gigantă în IT din Canada. Deși salariul era mai mult decât wow, am ezitat pentru că și la Grafit sunt condiții bune. Factorul decisiv ține de planul personal: prietenii, familia, țara natală. Cred că mai întâi trebuie să atingi anumite înălțimi acolo unde te-ai născut și deja când simți că bați cu capul în tavan, îți încerci norocul în altă parte. Totuși dacă nu ai succes acasă, atunci, efectiv, nu există nicio șansă să reușești în altă țară.
Totuși dacă nu ai succes acasă, atunci, efectiv, nu există nicio șansă să reușești în altă țară.
Care sunt hobby-urile dvs.? Există vreun hobby care vă ajută să vă deconectați de la procesul de muncă?
Merg la sală. La început era un hobby, dar apoi a devenit un fel de formă de meditație, unde lucrez fizic, dar mă odihnesc emoțional. Desigur că ne odihnim împreună cu familia și copiii. La drept vorbind, nu pot spune că aceasta este o odihnă emoțională, dar îmi place. Și bineînțeles că mă mai răsfăț cu jocuri de computer, deși credeam cândva că voi depăși acest lucru.

Pe vremuri îmi plăcea desenul, dar îmi lua prea mult timp și atracția pentru el a dispărut treptat. Da, este dificil să combini munca și viața personală, dar încerc să-mi gestionez cumva timpul, astfel încât să reușesc pe ambele fronturi și, până când, mă descurc destul de bine.
De ce un specialist IT se va simți bine în echipa dvs.?
Aici sunt condiții bune de muncă, echipă prietenoasă și stabilitate. Lucrez în companie din 2008 și nu am fost niciodată dezamăgit de acest lucru. Specialiștii IT se vor simți confortabil cu noi din următoarele motive:

1. Un specialist poate crește în mai multe direcții, deoarece lucrăm după principiul Full Stack. Programatorul își ia "sub aripă" un instrument și îl dezvoltă „de la A la Z".
2. Un sistem obiectiv pentru evaluarea muncii fiecărui angajat. Nu avem favoriți și „vedete". Absolut toată lumea este evaluată pentru munca depusă și nu pentru serviciile excelente din trecut sau ceea ce a făcut în fața șefului. Acest lucru ajută la eliminarea „favoritismului" în echipă.
3. Lipsa unui management autoritar. Liderii echipei noastre lucrează la același nivel cu dezvoltatorul.
4. Locurile de muncă sunt echipate în funcție de nevoile fiecărui dezvoltator. Creăm condiții confortabile pentru ca un specialist să poată face ceea ce iubește fără a fi distras de ceva.
5. Program de lucru flexibil. Un angajat al departamentului IT poate veni la ce oră dorește, fie dimineața, la prânz sau după-amiază. Principalul lucru este ca sarcina să fie rezolvată eficient, și nu doar conform graficului.
6. Abonament la un club de fitness, pentru a se menține nu numai într-o formă mentală bună, ci și fizică.
7. La fel ca majoritatea companiilor, plătim salarii decente pe baza competențelor fiecărui individ. Cu cât ești mai bun ca specialist, cu atât salariul tău este mai mare.
8. Cafea gratuită nelimitată :)
Urmăriți paginile noastre în social media: