Cristina Vakre-Vatamanu, istorie de succes de la manager începător până la partener general
Azi vrem să v-o prezentăm pe Cristina Vatamanu-Vakre, unul dintre managerii de top ai Grafit Holding. Cristina a parcurs toate etapele unei cariere profesionale la Grafit: de la manager începător până la Partener. I-am luat un scurt interviu pentru a afla cum de reușește să îmbine activitatea de conducere cu viața personală, să se dedice educației fiicei sale și să dezvolte un startup.
Cum v-ați dezvoltat pe plan profesional până a veni la Grafit?
Înainte de Grafit Holding, urmam studiile de masterat și predam engleza la universitate. Iar în timpul liber care-mi mai rămânea făceam traduceri din italiană. Însă îmi doream mai mult pe plan profesional. Ca majoritatea angajaților de aici, am expediat CV-ul și, în scurt timp, am fost invitată la interviu. Spre surprinderea mea, am primit răspunsul destul de repede. Astfel, am început să activez în companie din aprilie 2010, în calitate de agent de vânzări pe piața italiană.⠀

Primele 6 luni nu au fost deloc ușoare: lucrul cu piața europeană, lipsa de experiență în vânzări și, în general, totul era complet nou pentru mine. Dar îmi plăcea ceea ce fac și cum mă dezvolt. Am avut noroc de o echipă excelentă care m-a susținut, și de mentori excepționali care mi-au insuflat încrederea în sine. Iar eu mi-am dat toată străduința să le îndreptățesc așteptările. Acest lucru m-a ajutat să ajung în poziția de CEO în proiectul Sovamax. Acum conduc un startup în cadrul Holdingului - RA Trading.
Ce dificultăți ați întâmpinat pe parcurs? Ce v-a motivat să continuați să lucrați aici și să vă dezvoltați?
Munca noastra este extrem de interesantă, iar dificultățile sunt o parte din ea. În fiecare zi trebuie să luăm decizii, astfel încât toate părțile să aibă de câștigat în urma unei tranzacții. Desigur sunt și riscuri, uneori pierderi de zeci de mii de euro și chiar mai rău - pierderea clienților. Aceasta e valabil pentru toate proiectele, dar dacă vorbim despre RA - a trebuit să descopăr un univers total nou pentru mine: instrumentele electrice.

Ce mă motivează? În primul rând, cred că ne naștem nu doar pentru a respira, mânca și dormi, ci și pentru un scop anume. Cel puțin, să tindem să fim azi mai buni decât ieri. În al doilea rând, pentru a atinge anumite ținte. În al treilea rând, pentru a ajuta alți oameni să se dezvolte. Inițial, persoana vine la noi cu o experiență într-un anumit domeniu și are nevoie de ceva timp pentru a înțelege cum funcționează lucrurile și a obtine primele succese in echipa noastra. După trei luni observăm deja careva schimbări, după șase luni progresele sunt vizibile, iar după un an ne uimește prin rezultatele sale, asemeni unui mugure care se deschide și înflorește frumos.

Cred că orice om ar trebui să aibă un scop în viață. Poate și mai multe dar să știe și cum să le realizeze. Eu, de exemplu, la 18 ani, mi-am făcut o listă de obiective, formulate concret, pe care voiam să le ating până la vârsta de 50 de ani. Și să știți că totul e posibil! În urmă cu cinci ani am modificat-o puțin, dar în continuare mă conduc de ea. Singurul lucru, care nu a mers conform planului e că nu am întemeiat o familie până la 30 de ani, însă, câțiva ani mai târziu am întâlnit bărbatul care mi-a devenit soț și cu care educam împreună o fiică minunată.
Povestiți-ne despre RA Trading, noul Dvs proiect.
Ideea acestui startup a venit în perioada când eram însărcinată și aveam mult timp la dispoziție să mă gândesc și să analizez situația. Prin urmare, împreună cu partenerii mei, am efectuat o analiză complexă a pieței europene, am testat mai multe opțiuni și am găsit o direcție promițătoare în achiziționarea și vânzarea de instrumente electrice de branduri de top din lume. Așa a apărut compania RA Trading.⠀După doi ani și jumătate, putem afirma că proiectul a atins un anumit nivel de succes și încă se dezvoltă - toate acestea datorită unei strategii bine puse la punct, dar și echipei. Am fost întotdeauna norocoasă la capitolul echipă și nu exagerez deloc când spun asta. Lucrez și am lucrat mereu cu cei mai buni oameni!

Fără ei nu am fi atins asemenea înălțimi. RA Trading înseamnă o întreagă echipă. Eu sunt doar un manager de proiect cu experiență, care o ghidează și o ajută să se dezvolte.

Nu caut oameni care știu la perfecție o limbă străină. Pentru RA aceasta nu este cel mai important criteriu. Oamenii sunt acceptați în echipă datorită calităților personale - determinare și ambiție. Eu însămi nu stau o clipă pe loc; dacă cineva a venit să lucreze doar așa, pentru bifă, nu are ce căuta în echipa mea. Drept exemplu este prima mea colegă în proiect - Cristina. I-am spus că e bravo, dar nivelul englezei trebuie îmbunătățit. În două luni, cât m-am aflat în concediu de maternitate, a și făcut-o. E pur și simplu fantastic! După așa ceva, cum să nu fii mândră de oamenii cu care lucrezi?!
Cum reușiți să îmbinați munca, viața personală, educația copilului și studiile?
Totul se bazează pe motivație și pe concentrare. Nu știu ce te-ar putea împiedica dacă îți dorești ceva cu adevărat. Când sunt la serviciu - lucrez, când sunt la sală - mă antrenez. Când ajung acasă nu stau cu ochii în telefon, îl las cât mai departe de mine și acord toată atenția familiei mele. Mi-am continuat lucrul imediat după ce am născut, în regim part-time, dar fără ajutorul bunicilor nu m-aș fi descurcat. Cât privește studiile - învăț noaptea sau în weekend.
Eu nu văd obstacole atunci când îți dorești ceva foarte mult. Când sunt la muncă - eu lucrez,
când sunt la sală - mă antrenez.
Care este secretul succesului dumneavoastră?
Eu nu mă consider o persoana de succes :) Doar fac ceea ce-mi place și investesc în asta toată energia și cunoștințele mele. Fiecare înțelege succesul în felul său și pentru fiecare acesta e diferit în funcție de ambiții, obiective și eforturile pe care le depune.⠀

În orice activitate, pentru a obține rezultate bune, trebuie să te dedici, să dai dovadă de tărie de caracter și să realizezi faptul că nu lucrezi pentru cineva, ci pentru a-ți atinge propriile scopuri și pe cele ale echipei tale. Este important să nu renunți niciodată, să fii recunoscător pentru ceea ce ți se întâmplă și să accepți toate situațiile ca pe o oportunitate unică de a fi mai bun. Drept urmare, depășind obstacolele, obții ceea ce-ți dorești.

Nu am spus-o eu, dar limitele există doar în mintea noastră. Sunt recunoscătoare destinului că m-a adus anume în această companie care mi-a oferit posibilitatea să mă dezvolt. Apreciez valorile holdingului nostru, care oferă tuturor angajaților șanse egale de afirmare, fără excepții. Dacă lucrezi mai mult, obții mai mult. Vrei să câștigi 1000, 2000, 3000 de euro? Vrei să avansezi de la manager la CEO? Ți se va explica pe pași cum poți realiza acest lucru. Și, într-adevăr, e așa!
Povestiți-ne despre hobby-urile dvs. Am aflat că sunteți biker.
Fost biker... deși, se spune că nu există "foști". Din 2008, nu am mai urcat pe motocicletă. Chiar înainte de a veni la Grafit mă despărțisem de acest hobby frumos, interesant, dar periculos. Dintre hobby-urile mai puțin extreme a fost și rămâne a fi psihologia. Îmi place foarte mult și mă ajută în activitatea mea.

Interacționez cu diferite persoane, particip la întâlniri de afaceri cu reprezentanți ai diferitor naționalități și culturi. Mi-a fost mereu interesant să studiez oamenii, să înțeleg ce-i motivează, ce-i demotivează, cum pot să se autodepăsească. Întrucat venim pe lume fără cunoștințe și experiența, psihologia ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Acum hobby-urile mele sunt educația copilului, studiile și, mai recent, boxul - mă ajută să mă mențin în formă.
Ce înseamnă Grafit pentru dumneavoastră?
Pentru mine, Grafit este o comunitate de oameni ambițioși, inteligenți și cu un potențial imens. În ciuda faptului că suntem cu toții diferiți, inclusiv la nivelul managementului, lucrăm cot la cot pentru un obiectiv comun și facem lucruri minunate în fiecare zi. Astăzi, suntem circa 350 de oameni fericiți, care petrec foarte mult timp împreună și se dezvoltă continuu. Pot afirma cu toată încrederea că suntem o familie mare și unită.
Urmăriți paginile noastre în social media: