Olga Bînzari: Istoria de succes de la junior manager la șeful departamentului de vânzări al proiectului SovaMax
Olga Bînzari este unul dintre managerii care a parcurs calea de la junior manager la șeful departamentului de vânzări al proiectului SovaMax din Bălți. Olga, la fel ca mulți din Moldova, a decis să lucreze în străinătate și anume, în Emirate, dar s-a întors acasă și a devenit parte a Grafit Holding. În cadrul rubricii noastre #successtory, am aflat de ce a ales o carieră acasă, dacă este posibil de câștigat bani decenți în capitala de nord a țării și ce o motivează să crească pe plan profesional.
Cum a fost viața șefului uneia din echipele SovaMax la Bălți înainte de a veni la Grafit Holding?
M-am născut la Moscova. În copilărie, eu și familia mea ne-am întors în Moldova, în orașul Bălți. Acolo am studiat, am absolvit liceul și Universitatea Alecu Russo, cu specialitatea profesor de germană și engleză.

Am fost admisă în 2008, iar doi ani mai târziu am avut ocazia să plec la Dubai. Pe atunci, fratele meu lucra deja în Emiratele Arabe Unite, experiența sa și limba engleză perfectă m-au determinat să acționez. Așa am trecut interviul și după doar o lună echipa noastră, formată din 13 persoane, a plecat să lucreze în EAU. Era un holding mare, format din afaceri din diferite segmente, de la branduri de lux renumite până la branduri mai puțin cunoscute. Am trecut și o școală specială pentru a lucra cu clienții, acumulând astfel experiență în domeniul vânzărilor. Unul dintre cele mai bune proiecte la care am avut norocul să lucrez a fost magazinul Level Shoes, care a adunat la un loc cele mai rafinate și celebre branduri de pantofi din lume.

Experiența pe care am acumulat-o la jobul meu anterior mă ajută mult astăzi la Grafit Holding. În Dubai, am învățat elementele de bază ale vânzărilor, abilitatea de a comunica corect și de a nu fi intruziv. Am lucrat 3 ani în EAU și am decis să mă întorc acasă pentru a-mi continua studiile.
De ce ați decis să vă întoarceți la Bălți?
Din cauza instabilității. Pe atunci, salariile erau foarte bune, dar nu exista o stabilitate în ceea ce privește munca. Azi ai un loc de muncă și mâine poate să vină să-ți spună: „Ne pare rău, am găsit pe altcineva în locul tău". Viața ta liniștită depindea de viză. Dacă nu o aveai, trebuia să-ți găsești urgent un alt loc de muncă timp de o lună, lucru care, apropo, nu era deloc ușor.

Lipsa de stabilitate mă scotea din minți, așa că am decis să mă întorc acasă și să absolvesc universitatea.
Cum s-a dezvoltat cariera la Grafit Holding?
În vara anului 2014, am absolvit universitatea. Scopul meu nu era să găsesc un loc de muncă pentru profit, voiam să găsesc ceva interesant în care să-mi pun în aplicare abilitățile și experiența acumulată. Am trimis CV-ul, m-au sunat înapoi aproape imediat și am mers la interviu. Și deja pe 10 august 2014 am primit un loc de muncă. Din acea zi, drumul meu a început de la junior manager la senior sales manager.

Acum șase ani, echipa SovaMax din Bălți era abia la etapa de formare. La început eram 5 angajați. Treptat, am înțeles procesul de lucru, am trecut programul de instruire. Experiența din Dubai nu m-a ajutat prea mult aici, a trebuit s-o iau de la zero și să mă adaptez. Chiar de la bun început ni s-a spus că angajatul cu cele mai bune rezultate va prelua funcția de team leader și, deja în 2015, am ocupat această poziție. Acum avem 13 persoane în oficiu, dintre care 6 sunt în echipa mea de vânzări.

La un an după ce am devenit team leader, am fost numită în funcția de manager. A fost o schimbare importantă, deoarece echipa noastră fusese inițial creată pentru apeluri și pentru a colecta listele de produse de la clienți. Aceste date se trimiteau la Chișinău, unde biroul central prelucra informațiile primite și încheia tranzacții cu clienții.

Treptat, am mai acumulat experiență în domeniu și am început să prelucrăm singuri listele. Reușind să facem acest lucru cu mare succes, echipa noastră a fost împărțită în două tabere: achiziții și vânzări, devenind parte completă a SovaMax. Inițial, eram responsabilă pentru ambele echipe, dar treptat volumul de lucru a crescut și acum mai am o colegă responsabilă pe achiziții - Ekaterina Slivinskaya.
Care a fost cea mai grea provocare în drumul spre funcția de senior sales manager?
Pentru mine personal, principala dificultate a fost domeniul de activitate. Nu m-am ocupat niciodată de consumabilele pentru imprimantă și de structura sa internă.

Am studiat mult despre branduri și despre produsele în sine. Acest lucru m-a ajutat să înțeleg mai bine cu ce am de-a face. Este extrem de important să cunoști bine produsul, deoarece și cel mai mic detaliu poate interfera în munca cu clientul, iar o întrebare mai complicată te poate da pe spate.

Șeful meu de la Chișinău, Alla Formusati, m-a ajutat foarte mult, învățându-mă cum să fac vânzări, cum să lucrez în sistem și cum să comunic cu clienții din această sferă. Ea venea des la Bălți, așa că am avut întotdeauna pe cineva care să ne sfătuiască sau să ne sugereze cum să procedăm într-o anumită situație.
Diferă cumva echipa SovaMax de la Bălți de cea de la Chișinău?
Încercăm să nu facem distincția între Chișinău și Bălți, pentru că suntem o singură echipă. Cel mai important lucru este că suntem foarte prietenoși. Nu avem așa fenomen că fiecare e pentru el. Ne ajutăm întotdeauna unul pe altul. Prin urmare, știu că, dacă trebuie să plec undeva urgent, ei vor face față muncii lor 100% și nu trebuie să-mi fac griji. Avem o comunicare foarte deschisă și pozitivă, care ajută la crearea unor condiții de muncă confortabile pentru toată lumea.
Cel mai important lucru este că suntem foarte prietenoși. Nu avem așa fenomen că fiecare e pentru el. Ne ajutăm întotdeauna unul pe altul.
Cum credeți, de ce ați devenit senior manager departamentului de vânzări?
Cred că administrația a văzut rezultatele mele, dorința de a obține mai mult și de a crește pe plan profesional. În plus, îmi place să-mi împart cunoștințele mele cu colegii, astfel încât să poată face ceea ce le place și să câștige bine.
De ce se merită lucrul în echipa SovaMax din Bălți?
În primul rând, e vorba despre oportunități noi de muncă și despre creștere profesională; în al doilea rând, dezvoltarea competențelor lingvistice. În al treilea rând, poți deveni un adevărat profesionist în sfera vânzărilor într-o limbă străină. În fiecare zi comunicăm cu oameni de afaceri și manageri de top ai companiilor europene. De asemenea, a lucra la SovaMax înseamnă să lucrezi acasă, în propria țară, unde sunt familia ta și cei dragi. E un lucru foarte important și valoros.
A lucra la SovaMax înseamnă să lucrezi acasă, în propria țară, unde sunt familia ta și cei dragi. E un lucru foarte important și valoros.
Ce faceți în timpul liber?
În timpul liber sunt mamă. Am ajuns în această poziție importantă în 2018 și încerc să îi ofer tot ce-i mai bun fiului meu iubit.

În afară de situația care e la moment, ador tot ceea ce ține de călătorii: programe, bloguri video și călătoriile în sine. În timp ce călătoriile sunt mai puțin accesibile, studiez totul de la distanță :) Am vizitat deja multe țări: Emiratele, Italia, Grecia, Muntenegru, România, Ucraina. Dar sunt încă atât de multe locuri pe care aș vrea să le văd!
Unde ați vrea cel mai mult să mergeți?
Cu siguranță aș vrea să merg în Spania, Italia, dar anume în mediul rural. Orașele pline de turiști nu mă mai atrag. Aș vrea să cunosc țara prin ochii localnicilor. Vreau să merg și în Scandinavia, dar numai vara! :)
Ei bine, cea mai importantă întrebare pentru oricine lucrează într-un domeniu de multă vreme este: „Ce vă motivează să continuați?"
Cineva este motivat de salariu, cineva de birou, iar eu - de rezultate.

Dacă reușim să trimitem o comandă mare sau să obținem un contract bun, gata – adrenalina se zbate în vene și primesc o plăcere enormă.

Îmi iubesc echipa, fără ea nu aș fi obținut astfel de rezultate. Colegii mei sunt cu toții diferiți, dar foarte talentați. Când am stat în carantină două săptămâni, visam să mă întorc la colegi, în oficiu. La holding mă simt bine, simt că aici este nevoie de mine și că ale mele cunoștințe sunt importante. Și când văd că cineva începe să arate rezultate după ce l-am ajutat, asta este cea mai mare răsplată pentru mine. Anume acest lucru îmi dă energie vitală și dorința de a veni în fiecare zi la lucru.
Urmăriți paginile noastre în social media: