Îi urmăream pe cei plecați vorbind doar de bine, despre oportunitățile mari de acolo, despre o viață mai bună și ardeam de nerăbdare să plec și eu. Odată ajunsă acolo, am lucrat ca hostess, bonă, chelner, am încercat mai multe posibilități, dar așa și nu mi-am găsit un loc al meu. Dintotdeauna existau bariere, peste care mi-a fost greu să trec.

Mă simțeam ca un robot care face bani și nimeni altcineva. Voiam să-mi iau zile libere, dar gândul că voi primi mai puțini bani mă oprea de fiecare dată. A trebuit să aleg între câștiguri și dorința de a mă odihni. Chiar și un salariu de 3.000-4.000 de dolari pare mic, așa cum majoritatea sunt cheltuieli și poți pune deoparte o sumă foarte minimă. Și așa mereu: un ciclu nesfârșit de nervi, oboseală și dorința de a ieși în plus din punct de vedere financiar. Plângeam și repetam că niciun ban din lume nu poate înlocui timpul pierdut fără familia și prietenii mei. În timp ce fugi după o "coadă" financiară evazivă, părinții părăsesc lumea și banii devin deja o problemă minoră în viață.

Am o relație strânsă cu familia și a fost foarte dificil să fiu atât de departe și atât de mult timp fără ea. M-am întors acasă, pentru că aici e sufletul meu și oamenii mei dragi. Aici mă simt o persoană împlinită și liberă.

Când prietenii m-au chemat să lucrez la Grafit Holding, stăteam la dubii. Eu doar sunt profesor de specialitate și nu știam nimic despre comerț. Mi s-a părut că toate acestea nu sunt pentru mine. Însă în companie ne învață totul, chiar dacă nu știi perfect o limbă străină sau computerul.

Astăzi se fac 2 ani de când lucrez aici și, la drept vorbind, nu m-am simțit niciodată mai bine. Sunt aproape de familie, am salariu bun și vacanțe complete.”